Astfel, adoptarea unui nou Cod civil a fost prilejul folosit de legiuitor pentru a oferi un cadru legal unui mecanism a carui autonomie ca institutie juridica cu aplicare in abstracto era confirmata unanim, sprijinindu-se pe imperativul echitatii ca principiu general al dreptului.
Recunoasterea unui asemenea beneficiu pentru creditor a fost inca de la originile sale un raspuns la nevoia de a investi cu forta juridica o conduita ce se afla in acord cu ideea de dreptate, fara sa fie incadrata prin norme juridice.

Regimul juridic amenajat confirma numeroase dintre statuarile literaturii de specialitate referitoare la aceasta figura juridica, straduindu-se, totodata, sa puna capat divergentelor. Asadar, reglementarea unei teorii generale era necesara, de vreme ce prerogativele pe care dreptul de retentie le confera creditorului se bucura de o eficienta crescuta in atingerea scopului de garantie. Aceasta in ciuda faptului ca are o expresie predominant pasiva, fiind calificat din acest considerent drept o garantie imperfecta.
Abordarea presupune o analiza comparativa asupra dreptului de retentie, evidentiind aspectele care au capatat forta normativa, dar si completarile mai mult sau mai putin inspirate aduse prin reglementarea legala.

Aparent, dispozitiile cuprinse in cadrul art. 2. 495-2. 499 C. civ. coroborate cu cele la care acestea fac trimitere si cu dispozitiile art. 2. 339 alin. (1) lit. b) C. civ. contureaza retentorului o pozitie juridica intarita, dar interpretarea acestor norme permite concluzionarea in sensul ca atat sfera de aplicare a dreptului de retentie, cat si eficacitatea sa in ceea ce priveste tertii sunt grav afectate.

Cu toate acestea, interesul practic pentru acest mijloc de garantie nu va disparea, multumita faptului ca izvoraste din lege, de vreme ce exercitiul unui asemenea drept subiectiv se rezuma la banalul refuz de predare. In consecinta, chiar si in ipoteza restrangerii ariei tertilor carora le este opozabil, efectul cominator produs prin dreptul de retentie este in continuare o arma de nerefuzat pentru creditorul unui debitum cum re iunctum.

Astfel, prin prezenta lucrare se doreste realizarea unei analize a dispozitiilor legale ce reglementeaza dreptul de garantie in discutie, pentru a surprinde viziunea legiuitorului asupra acestei institutii juridice si a vedea in ce masura normele legale ofera raspunsurile asteptate. Demersul este justificat de faptul ca utilitatea practica a acestei garantii nu poate fi negata, iar in aceste conditii este necesara observarea impactului reglementarii exprese asupra efectelor dreptului de retentie si a conditiilor nasterii sale valabile in patrimoniul creditorului. Tocmai de aceea cercetarea este axata in principal asupra reglementarii cu titlu general a acestui drept subiectiv, recunoscut acum in temeiul legii in beneficiul oricarui titular al unui debitum cum re iunctum. Nu au fost trecute cu vederea nici textele Codului care fac referire la specificitatea dreptului de retentie in anumite materii. Asadar, structura si continutul lucrarii de fata reusesc sa creeze o imagine de ansamblu asupra institutiei juridice abordate prin impletirea consideratiilor teoretice cu jurisprudenta relevanta.

Structura monografiei reflecta importanta acordata reglementarii in abstracto a retentiei, deoarece primele cinci capitole se refera la evolutia teoriei generale aplicabile acestei institutii juridice, culminand cu ceea ce a capatat putere de lege odata cu reglementarea expresa. Fara indoiala, accentul a fost pus asupra elementelor de noutate, fie ca sunt benefice sau nu pentru creditor. Ultimul capitol al lucrarii este dedicat principalelor aplicatii ale acestei garantii pe marginea carora s-au facut scurte consideratii.
Utilitatea cercetarii intreprinse este vadita, de vreme ce prin faptul ca este un mijloc de justitie privata care permite realizarea creantei prin simpla constrangere a debitorului dreptul de retentie se va bucura in continuare de aceeasi atentie a practicii, careia trebuie sa i se raspunda prin solutii ce depasesc litera textului de lege.

„Lucrarea dnei Iulia Alexandra Bosneanu face o radiografie impresionanta a dreptului de retentie, aceasta figura juridica ce si-a castigat dreptul la o reglementare legala cu titlu general in Codul civil din 2009, dupa ce se impusese prin propriile forte, din ratiuni de echitate, in jurisprudenta anterioara. Analiza istorica si de drept comparat a dreptului de retentie este rezultatul unei documentari impresionante pe care autoarea o asambleaza cursiv, oferind cititorului o viziune cat mai completa a subiectului abordat.
Lucrarea impresioneaza indeosebi prin argumentele generoase pe care autoarea le ofera pentru clarificarea unor confuzii pe care le-ar putea produce actuala reglementare a dreptului de retentie in textele Codului civil, precum si prin promovarea unor idei proaspete, curajoase, care abandoneaza tonul conservator al interpretarii dreptului de retentie in doctrina juridica.

Fara indoiala, lucrarea are o valoare doctrinara incontestabila si isi va dovedi utilitatea practica pentru profesionistii dreptului.” Av. dr. Rodica Constantinovici