Prezenta monografie, care inglobeaza munca de aproximativ un an și jumatate desfașurata in cadrul unui proiect de cercetare postdoctorala la Facultatea de Drept din cadrul din Universitații de Vest din Timișoara, a fost gandita ab initio intr-o viziune preponderent practica, firul argumentativ fiind construit in jurul deciziilor fundamentale pronunțate in aceasta materie de instanțe prestigioase de la nivel european și internațional, perspectiva de drept comparat fiind singura care poate reliefa in mod autentic profunzimea instituției cercetate, dar și lacunele, viciile și punctele forte ale reglementarii naționale propuse de noul Cod de procedura penala.

Prioritar, reperele de drept comparat au vizat atat jurisprudența Curții Supreme americane, cat și a Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind neglijate reglementarile principalelor state cu tradiție juridica in recunoașterea dreptului la tacere și la neautoincriminare, dandu-se posibilitatea cititorului nu doar de a lua cunoștința de acestea, dar și de a urmari, comparativ, realitațile actuale din sisteme procesual penale cu filosofii substanțial diferite. De asemenea, sunt aduse in atenția cititorului și principalele surse bibliografice internaționale in aceasta materie, fiind puse in discuție opiniile controversate exprimate asupra unora dintre problemele generate in procesul de corecta interpretare și aplicare a dreptului la tacere și la neautoincriminare.

Fața de vastitatea temei, prezenta lucrare poate constitui un semnificativ pas inainte in cercetarea acestei instituții juridice in doctrina noastra post-decembrista, prea puțin preocupata de analiza de detaliu a acestei instituții de prim rang in contemporaneitatea procedurii penale.