Daniel Banulescu e un poet fara rest, din spita lui Baudelaire sau Ginsberg, Villon sau Rimbaud. Poezia lui, libera de prejudecati, e un mecanism care se autoregleaza si nu are nevoie de ajustari din exterior. Poeziile sale sunt balade epice si elegii, imnuri si blesteme, bolborosiri de saman si exercitii de exorcizare (a hipnozei erotice). Psihanalitic, injuriile lui sunt sublimari ale declaratiilor de dragoste, iar naturalismul unor scene ascunde o senzualitate acuta si o fina sensibilitate. Acestea, precum si eleganta manuirii discursului, vin inaintea sentimentalului, nu sunt efectele lui, cum se intampla in poezia comuna.

Nimeni nu povesteste (da, acesta e cuvantul) dragostea asa cum o face el. Dar faptul real (sau oniric) e tinut la flacara tensiunii prin adresare directa. Exercitiul poetic devine arta performativa, spectacol nascut sub ochii cititorului, cu dramatismul implicit. Textele sale sunt elegii eretice, dar registrul discursului este biblic, cel din Cantarea Cantarilor, dar si din Psalmi.

Antologia se adreseaza unui public larg de cititori, iubitori de poezie.