Această carte propune un set de bune practici pentru antreprenori și politicile publice în vederea supraviețuirii în condiții de criză. Deși a fost scrisă la vârful impactului epidemiologic și economic provocat de pandemia de COVID-19, măsurile propuse sunt aplicabile în orice recesiune, indiferent de natura acesteia. Utilitatea ei în orice criză financiară rezidă în similitudinile dintre acestea în ceea ce privește efectele negative cauzate companiilor: scăderea vânzărilor, încasarea tardivă a facturilor, vânzarea lentă a stocurilor, dificultățile în obținerea finanțării și foarte multe incertitudini.
Economia în vremea coronavirusului este structurată pe trei momente ale evoluției mediului de afaceri din economia românească – trecut (2010-2019), prezent (2020) și viitor (2021-2030) – și propune 60 de tehnici practice pentru ca antreprenorii și guvernanții să ia împreună cele mai bune decizii. Tehnicile referitoare la trecut sunt necesare pentru creșterea imunității înainte de impact. Obiectivul măsurilor propuse pentru prezent se referă la supraviețuirea în timpul crizei. Cele mai bune practici propuse pentru viitor se referă la accelerarea relansării și la consolidarea unei dezvoltări durabile pe termen lung.
În cei 15 ani de experiență în managementul riscului afacerilor, autorul a întâlnit peste 1.000 de antreprenori din toate domeniile de activitate, ținând discursuri și prezentări despre evoluția mediului de afaceri la peste 100 de conferințe de business. Experiența sa este sintetizată în cartea de față, a cărei misiune este clară: să salveze cât mai multe companii și locuri de muncă.