„Într-o schiță de prefață compusă pentru opera lui heteronimică, Pessoa însuși stabilea o comparație între Baronul de Teive, Bernardo Soares și Álvaro de Campos, acesta din urmă fiind cel mai expansiv și mai revoltat heteronim din familie. Tustrei ne apar ca inadaptați la viața reală, dar avizi să producă fragmente, texte, literatură – adică o «operă», fie ea și precară. Or iată că Baronul de Teive se sinucide, convins că «arta superioară» a devenit imposibilă, sau conștient de faptul că el este un «infertil».

Să înțelegem oare că acea «artă superioară» trebuie să se concretizeze într-un opus organic, rivalizând cu capodoperele tradiției, adică mai mult decât o sumă de fragmente disparate? Implicit este pus în cauză statutul creației pessoane în ansamblul ei. Baronul insinuează astfel că Pessoa nu s-ar ridica la înălțimea exigenței absolute. Poate ar trebui să-și ardă și el manuscrisele, să-și teatralizeze apoi sinuciderea în decorul atemporal al unei arene romane, înconjurat de stele, împlântându-și daga în piept, indiferent dacă Cezarul, sau Cititorul, l-ar grația sau nu.“ — DINU FLĂMÂND