Scopul principal al acestui volum colectiv este de a răspunde nevoilor profesionale ale cadrelor didactice, ale decidenților din educația timpurie și ale altor categorii de personal care desfășoară activități cu copiii antepreșcolari. Totodată, considerăm că lucrarea pe care o propunem se adresează studenților din domeniul științelor educației, dar și oricărui adult, părinte sau viitor părinte. Am avut în vedere noutatea legislativă care presupune preluarea creșelor de către sistemul de educație, dar și faptul că serviciile de educație timpurie antepreşcolară sunt de tip integrat între componenta educațională, cea de îngrijire şi cea de supraveghere. În realizarea acestei lucrări, am avut în vedere faptul că ritmul propriu de dezvoltare al copilului nu este liniar, ci este dat și de unicitatea combinației genetice, dar și de plasticitatea cognitivă specifică vârstelor timpurii. Acestea sunt doar câteva argumente care sugerează adultului responsabil de educația timpurie necesitatea de a proiecta și a organiza trasee cât mai individualizate de instruire, de a crea medii care să asigure stimularea senzorială ca premisă a dezvoltării cognitive și de a susține exprimarea nevoilor specifice vârstei.
Din cuprins:
- Educația antepreșcolară în românia. Cadre conceptuale și normative
- Specificul dezvoltării fizice și neuropsihice a copilului mic. Rolul atașamentului în formarea personalității
- Profilul de competenţă al profesorului pentru educaţia timpurie și principiile centrării pe copil în educația timpurie
- Dimensiunile jocului în primul an de viață și în perioada antepreșcolarității
- Managementul învățării, dezvoltării, al serviciilor și al activităților de educație timpurie antepreșcolară ca servicii integrate de educație, îngrijire și supraveghere (sănătate, nutriție și igienă) în cadrul activităților tematice, a rutinelor și a tranzițiilor
- Stimularea senzorială a copilului antepreșcolar. Organizarea mediului educațional ca spațiu stimulativ de cunoaștere și învățare
- Parenting, educație parentală și colaborarea cu părinții în educația timpurie
- Copiii cu cerințe educaționale speciale de la naștere la 3 ani
- Implicaţiile psihoterapiei în educaţia timpurie
- Strategii de utilizare a tehnologiilor în educația timpurie antepreșcolară
- Evaluarea în educația timpurie a copiilor de la naştere la 3 ani