În biografia dumneavoastră e consemnat aparte anul 1965, când ați realizat prima expoziţie de artă oniric-abstractă din Timişoara, care a iritat autorităţile. Mai mult, înțeleg că ați fost ținut sub lupă până după ’89.

Mi-e destul de greu să detaliez. Ce devenise mai dureros decât relaţia cu oficialităţile, deosebit de proastă, era faptul că expoziţia a trezit ura şi invidia unor artişti, prezumtivi prieteni. (…) Aveam, deci, şi dușmani, şi admiratori, dar şi stimulul de a merge mai departe. Dureros rămâne şi faptul că ţinerea mea la un nivel al subevaluării, concepută în acei ultimi ani ai comunismului nostru, s-a extins şi după ’89, când apăruseră în prim-plan mult prea construiţii dizidenţi.