Cînd ne gîndim la ceea ce ne defineşte ca oameni, trecem de multe ori cu vederea o caracteristică esenţială, şi anume mersul biped. Este capacitatea care ne-a permis să părăsim Africa şi să ne răspîndim în toată lumea, de la îndepărtaţii gheţari din Alaska pînă în deşerturile toride din Australia. Însă mersul biped ne oferă avantaje mai numeroase şi mai diverse decît am fi tentaţi să credem la o primă privire. Cartea lui Shane O’Mara este povestea captivantă a evoluţiei noastre, de la dezvoltarea şi mecanica mersului pînă la mersul în oraşe aglomerate şi surprinzătoarele relaţii care există între mers şi sănătatea mintală, creativitate sau coeziunea socială.
„Convingătoare şi fascinantă, Elogiul mersului este condimentată cu de toate, de la poeţi din secolul al XIX-lea pînă la experimente moderne cu subiecţi care joacă jocuri video în scanere RMN.” (The Sunday Times)
„Mersul ne face mai sănătoşi, mai fericiţi şi mai deştepţi. Shane O’Mara ştie acest lucru – nu doar din experienţă personală, ci şi din date concrete obiective.” (The Guardian)
„Elogiul mersului oferă un antidot pentru numeroasele suferinţe care se pot acumula din cauza stilului nostru de viaţă modern caracterizat de sedentarism.” (Simple Things)
„Fascinant… O’Mara demonstrează că mersul este strîns legat de corp, de creier şi, în definitiv, de existenţa noastră ca specie.” (The Times)