Este datoria primordială a intelectualilor să arate argumentat în ce societate și lume se trăiește, ce a dus la acestea și care sunt eventualitățile și posibilitățile de schimbare. Această datorie se asumă prin însuși actul filosofării. Am explicitat cum am înțeles-o și la ce rezultate am ajuns în numeroase intervenții ce au completat analizele mele ce țin de examinarea cotiturilor istoriei în care trăim și de sistematizarea vederilor într-o viziune.
Reunesc între copertele acestui volum analiza pe care am consacrat-o în anii recenți situației dificile a României de azi și soluției la dificultățile existente și am făcut-o publică în articole de ziar, interviuri, conferințe, cărți. Am dat prioritate, firește, diagnozelor proprii și conceptelor noi pe care le-am propus plecând de la o analiză în coordonatele avansate ale științelor sociale și dezbaterilor internaționale și au întrunit cel mai larg interes.
Duc astfel mai departe, în noi condiții și cu noi considerații, preocuparea care a stat la baza volumelor România actuală. O diagnoză (2009) și România în Europa actuală (2018). Scopul meu este să profilez descrierea stărilor de lucruri, să indic originea lor în acțiunile din societate și să conturez o soluție viabilă.