Despre Eminescu am scris la început pentru tineri, dintr-un fel de indignare, aceea că nu mă îndrumase nimeni mai devreme spre articolele sale din presa vremii, total necunoscute mie, deși îi citisem opera literară. În timp, mi-am dat seama că un adolescent sau un student al societăţii din urmă, lăsat ani întregi în voia hazardului și a sistemului actual de învățământ, nu va mai putea avea impulsul de a deschide o carte de sau despre Eminescu și, în general, nu va mai fi receptiv la nimic – privește și ascultă inert, citește doar câteva pagini. Acesta nu se va mai îndrepta spre Eminescu dacă nu a existat, în prealabil, în copilărie, o legătură cât de firavă cu el. Acum, la cincisprezece ani de la apariția primei cărți, am scris despre Eminescu pentru copiii cărora li se citește de mici, pentru ca, mai apoi, ei înșiși să deschidă cărțile cu bucurie și să înceapă să iubească ceea ce descoperă, cunosc și înțeleg: Dumnezeu, familie, națiune, pământul țării, obiceiuri, povești și poezii, idealuri transmise din generație în generație de câțiva români cu adevărat mari – de la domnitorii de seamă la marii duhovnici, de la inventatori și pionieri în diferite domenii la scriitori și gânditori. - Miruna Lepuș