Volum coordonat de Ioan Chirilă
Coordonator general: Corin Braga
Al patrulea volum al Enciclopediei imaginariilor are în vedere imaginarul religios al românilor. Antropologii contemporani privesc religiile drept sisteme autonome și autosuficiente, capabile să ofere o înțelegere funcțională și completă asupra lumii, care dau specificul identitar al comunităților. Analiza credințelor religioase din România, de la cultele Antichității la creștinismul cu toate formele și confesiunile sale, nu reprezintă doar o modalitate de conservare a diversității culturale, ci și o formă de practică socială pentru învățarea respectului reciproc și pentru acceptarea diferenței. De asemenea, demersul face posibilă nu doar evaluarea patrimoniului religios spiritual, ci și a celui material, constituit din așezăminte, icoane, vitralii, fresce, biblii, manuscrise sau texte imprimate.
„Enciclopedia imaginariilor din România își propune să ofere o perspectivă sinoptică asupra moștenirii culturale și a identităților spirituale din România. Avînd în centru conceptul de imaginar cultural și social, proiectul folosește mai multe metodologii multidisciplinare pentru a pune în evidență principalele domenii ale reprezentărilor colective românești. Conceptele științifice directoare sînt: cercetarea imaginarului, bazine semantice, cîmpuri culturale și lingvistice, constelații de imagini, identitate fractală. Această imagine panoramică a patrimoniului cultural și spiritual românesc dorește să facă posibile aprofundarea și cultivarea identităților naționale, locale și de grup, în cadrul interculturalismului european.” (Corin Braga)
Ioan Chirilă (n. 1962) este profesor de Vechiul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş‑Bolyai” din Cluj‑Napoca. A publicat Homo deus (1997), Cartea profetului Osea. Breviarum pentru o gnoseologie a Vechiului Testament (1999), Mesianism şi Apocalipsă în scrierile de la Qumran (1999), Ecouri în Babel (2000), Qumran şi Mariotis – două sinteze ascetice. Locuri ale îmbogăţirii duhovniceşti (2000), Fragmentarium exegetic filonian (3 vol., 2001‑2003), The Dia‑logos between Theology and Science: Meeting through the Word (2009), Sfânta Scriptură – Cuvîntul cuvintelor (2010), Urme pe cer (2016), Model, Chip, Sens (eseuri) (2017), Israel. Întoarcerea acasă (2017), Scara cuvîntului. Eseuri omiletice (2017), Introducere în Vechiul Testament. Manual pentru facultăţile de teologie ortodoxă (2018) şi A învăţa să trăieşti veşnicia. Un dialog cu Sandu Frunză (2019).