Revoluţia industrială (engleză) înghiţise revoluţia litică (franceză). Istoria perioadei de care ne ocupăm este, în primul rând, aceea a progresului masiv al economiei mondiale a capitalismului industrial, a ordinii sociale pe care o reprezenta, a ideilor şi convingerilor care păreau s-o legitimeze şi s-o valideze: în ratiune, ştiinţă, progres şi liberalism. Este epoca burgheziei triumfătoare, deşi burghezia europeană ezită încă să se angajeze în conducerea politică publică. În această – şi poate numai în această – privinţă, epoca revoluţiei n-a fost moartă. Clasele de mijloc ale Europei erau şi au rămas înspăimântate de popor: „democraţia” era considerată încă a fi preludiul sigur şi rapid al „socialismului”. Oamenii care se aflau în fruntea treburilor ordinii burgheze victorioase la momentul ei de triumf erau: un nobil de ţară profund reactionar din Prusia, o imitaţie de împărat în Franţa şi o succesiune de moşieri aristocraţi în Anglia. (ERIC HOBSBAWM)