Într-o după-amiază de vară din 1903, întorcându-se acasă în satul lui din vârf de munte, Agaton Galan îl găsește invadat de rebeli bulgari. Înfuriat, îl înfruntă sfidător pe capul bandei. Acest act îi va schimba cursul vieții, împingându-i-o pe un drum fatidic. Agaton Galan este un aromân din provincia otomană Macedonia, o lume multietnică și poliglotă pe cale de dezintegrare. Eroi pătați este povestea a acestui om, care încearcă să rămână credincios propriilor principii morale, într-o lume măcinată de dușmănii, fanatism și cinismul crud al intereselor politice interne și externe. Prins între două tabere adverse, se luptă cu sine însuși pentru a-și păstra tăria sufletească și omenia. Compoziție epică de impresionantă complexitate, populată de o bogată galerie de personaje (dintre care unele reale), Eroi pătați este totodată și un autentic roman istoric, în care ficțiunea și elementul documentar se împletesc cu rafinament. În jurul dramei lui Agaton Galan autoarea, îmbinând multiple planuri narative, construiește o veritabilă saga de familie și cronica vie a unei comunități aromâne pe parcursul mai multor generații.
Prof. Maria Todorova (Universitatea din Illinois, autoarea studiului Balcanii și balcanismul): „Pentru mine această carte poate sta lângă Zorba”.
Prof. Thede Kahl (Universitatea din Jena, autorul lucrării Istoria aromânilor): „Una dintre cele mai interesante și reușite cărți pe care le-am citit”.
Cornelia Golna, fiica unui tată aromân din Grecia și a unei mame românce, a crescut și a studiat în Statele Unite, unde a obținut masteratul în limbile clasice. În anul 2004 a apărut romanul ei City of Man’s Desire, a Novel of Constantinople, care a fost tradus în limbile greacă și turcă. Cornelia Golna trăiește în Olanda cu soțul ei, scriitorul și traducătorul Jan Willem Bos.