Descoperirea manuscriselor de la Marea Moarta a dus la publicarea unui numar imens de articole, de comunicari si de carti. Cu toate acestea, legat de manuscrisele de mai sus exista un mare numar de enigme, de probleme destul de obscure care nu au putut fi dezlegate pana acum. In manuscrisele de la Marea Moarta apare foarte des expresia de "secret", "mister", mentionandu-se secretele divine cunoscute de divinitate, de ingeri si de puterile ceresti, precum si secretele "minunate" pe care esenienii sau unii dintre ei sustin ca ajung sa le cunoasca prin revelatie. Aceste secrete "minunate" par a fi experiente extatice...
Josephus Flavius scrie ca esenienii pastrau cu cea mai mare grija secretele gruparii lor politico-religioase si invataturile ei nu le impartaseau nimanui, "chiar daca ar fi trebuit sa moara in cele mai mari chinuri din cauza aceasta" (Bellum judaicum, lib. II, cap. VIII).
De aceea esenienii, intrand in aceasta grupare, faceau juramantul (poate singurul pe care aveau voie sa-l faca) de a nu dezvalui altora nimic din secretele miscarii lor, de a nu face cunoscute altora cartile lor si de a nu spune altora numele ingerilor.
Riguroasa izolare a comunitatii de la Qumran usura pazirea tainelor ei. Secretele ei nu erau dezvaluite noilor membri ai comunitatii decat treptat, in timp si in raport cu progresul lor in cunoasterea Bibliei si mai ales a inaintarii lor in ceea ce am putea numi perfectiunea spirituala. De aceea Regula Comunitatii scrie limpede: "Sa indemne spre cunoasterea adevarului si infaptuirea dreptatii pe cei ce au ales Calea. Pe fiecare dupa duhul sau, in ordinea etapelor sale, sa-l calauzeasca spre cunoastere si sa-l instruiasca asupra tainelor minunate si adevarate..." (IX, 17-18).
S-a spus de multe ori ca descoperirea bibliotecii pustnicilor de langa Marea Moarta reprezinta una dintre cele mai tulburatoare realizari in domeniul arheologiei din epoca noastra. Credem ca asertiunea aceasta este justificata de numarul mare de scrieri descoperite - din care nu s-au publicat decat o mica parte - si de interesul pe care aceste texte il reprezinta pentru istoria religiilor.
Constantin Daniel