Fără a exagera câtuși de puțin, Maurice Zundel este considerat unul dintre cei mai importanți mistici ai întrupării din secolul XX.

Deși nu poate rivaliza cu sistematizările marilor teologi din Țara Cantoanelor – protestantul Karl Barth și catolicul Hans Urs von Balthasar – intuițiile aforistice ale preotului elvețian sunt adevărate „scurtături spre cer”.

Calitatea lor mistică este dată de Misterul necuprins al Dumnezeului înomenit prin Întruparea Fiului, un mister care traversează practic toate scrierile sale.

Fie că vorbește despre „infinitul din om” ori despre „tăcerea din care ne naștem” sau încă despre „omenirea care e menită să devină ostie”, Zundel vorbește neîncetat despre Dumnezeu și om împreună, ca „despre o poveste în doi, care începe aici cu noi”.

Dacă la începutul secolului trecut Charles Peguy constata cu amărăciune că „multe încep cu mistică, dar se termină în politică”, misticismul realist al lui Zundel reflectă întâlnirea lui Moise cu Dumnezeu din rugul aprins: martor al celor două războaie mondiale, angajat în lupta pentru dreptate și pace, preocupat de probleme concrete precum organizarea socială, suferința celor nevinovați și educația copiilor, preotul militant ajunge să afirme „eu nu cred în Dumnezeu, eu îl trăiesc”.

(Marius Taloș SJ)