„Este o carte despre memoria care se înșală, despre relațiile complicate dintre un bărbat și o femeie, dar și despre scriitură. Eroina mea este o excepție în multe privințe.” Iar romanul e departe de a fi banal, amestecând profunzime și fantezie, iarnă polară și mese consistente, într-o horă de personaje pe cât de defazate, pe atât de captivante.
Delphine PERRAS, L’Express
Nici Perla, pisica supradotată, nici Maria, soția ideală dezarmată în fața unei orientări sexuale incompatibile cu statutul ei, nici ceilalți actori ai acestei comedii dramatice în stil islandez – copii adorabili, familii consternate sau complice, tată genetic neașteptat – nu îl deturnează pe cititor de la vioiciunea poznașă a tonului, de la un soi de jovialitate tandră, de la măiestria fără seamă care fac din Excepție un mare roman al deconstrucției și reconstrucției narcisiste la îndemâna oricărui muritor.
Editura Zulma
Născută la Rejkjavik, profesor de istorie la Universitatea din Islanda, cu studii terminate la Sorbona pariziană, Auður Ava Olafsdóttir este unul dintre scriitorii remarcabili ai lumii nordice, şi aceasta în primul rând grație câtorva romane intere-
sante, chiar dacă mai puțin cunoscute.
Le Rouge vif de la rhubarbe (1998) şi L’Embellie (2004), primele romane ale autoarei, cel de-al doilea fiind distins cu premiul „Tómasar Guðmundssonar”, sunt urmate de alte trei – Rosa Candida (2010) – foarte apreciat peste tot în Europa, The Exception (2012), Ör (2016, distins cu „Íslensku bókmenntaver ðlaunin”, cel mai prestigios premiu literar islandez, și cu „Nordic Council Literature Prize”, cel mai important premiu decernat unui scriitor din cele cinci țări scandinave).
De asemenea, Miss Islanda a fost recom-
pensat cu premiul „Médicis” în 2019.