Descriere
Lucrarea îşi propune să identifice principalele probleme juridice generate de punerea în executare a contractelor de credit şi să ofere soluţii concrete cu privire la aceste probleme.
Cuprinsul lucrării
Lucrarea a fost structurată în două părţi principale, respectiv o parte dedicată analizării doctrinare a materiei abordate şi o altă parte dedicată practicii judiciare, care conţine hotărâri pronunţate de instanţele judecătoreşti naţionale cu relevanţă deosebită pentru subiectul tratat, însoţite, după caz, de comentarii aprobative sau critice sau de trimiteri la subcapitolele din lucrare unde noţiunile teoretice, incidente în hotărârea respectivă, au fost expuse.
Puncte forte
În cadrul lucrării sunt analizate atât principalele opinii doctrinare exprimate în literatura de specialitate, cât şi hotărârile de referinţă pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de Curtea Constituţională a României şi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în domeniul abordat.
O atenţie specială a fost acordată problemei compatibilităţii dreptului intern cu normele dreptului Uniunii Europene, astfel cum au fost acestea interpretate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în jurisprudenţa sa.
Publicul țintă
Lucrarea se adresează, în principal, profesioniştilor dreptului (judecători, avocaţi, executori judecătoreşti).
Despre autor
Radu-Mihai Necula - judecător la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal; formator (colaborator extern pentru formarea continuă la disciplina drept procesual civil), Şcoala Naţională de Grefieri