Primele două studii sunt dedicate configurării unei genealogii istorice a conceptului de virtualitate, pentru a demonstra că virtualitatea digitală, pe care contextul actual ne provoacă să o înțelegem, nu este decât o ipostază istorică a unei idei mai vechi care a apărut ca urmare a aporiilor și tensiunilor intrinseci gândirii antice și, în special, ale platonismului. Studiul meu, arată cum imposibilitatea de determinare a ideilor ultime ale minții, caracterul lor inefabil și, în același timp,fondator pentru orice ordine sistematică a înțelegerii și a lumii, a lăsat deschis un spațiu al virtualului în care valorile însele (Binele, Frumosul, Adevărul) se prefigurează ca nișe virtualități niciodată manifeste ca atare. Pornind de aici, gândirea medievală a preluat această sugestie și a dezvoltat pentru prima oară conceptul propriu-zis de virtualitate în coordonatele filosofiei creștine, pentru a desemna modalitatea în care entitățile spirituale (sufletul, îngerii, Dumnezeu însuși) se manifestă înrealitatea fizică prin efectele pe care le produc.