Categorie esențială a realității (în tandem cu timpul), spațiul a prilejuit numeroase și consistente elaborări teoretice în fizică, geografie, matematică, arhitectură și filosofie. Mult mai puține sunt astfel de abordări în antropologie, poate pentru că în zona umanului spațiul apare ca realitate secundă, epifenomenală. Ceea ce pierde însă la impresia de primă instanță, spațiul recuperează prin interiorizarea lui de către ființa umană - individuală sau colectivă - și, implicit, prin valorizarea lui culturală. Cum aflăm și din lucrarea de față, întâlnirea dintre om și spațiu se produce ca „loc”; de aceea, antropologia spațiului devine o antropologie a locului.