Angelica Stan (n. 1969, Tulcea) este absolventă a Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” (1995) și doctor în Urbanism (2006). În prezent, profesoară universitară în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism din București, Departamentul de proiectare urbană și peisagistică. A publicat volumele de poezie: Bumerang (1999), Testul umbrei (2005), Clona (2009), Spații intermediare (2016), Produse miraculoase (2018) și O femeie urmărește ploaia de la etajul opt (2020).

Despre exponate de artă brută:

Expresivitatea nu se naște întotdeauna din duritate și forță, uneori este cu atât mai intensă și mai înșelătoare cu cât se naște din delicatețe și finețe. Din imagini ce se construiesc în contururi fragile și transparente, dar care ajung să îți invadeze spațiul mintal cu o cascadă de emoții și percepții concrete ale unei realități pulsatile, care începe să doară. Poezia Angelicăi Stan mizează pe claritate și suplețe a expresiei. Spațiul ei poetic, deși aparent familiar, este unul al suferințelor surde, care capătă ecou în propria conștiință și se amplifică. Fascinantă este însă frumusețea stranie a acestor spații amare. O materie melancolică se desprinde din text, ți se lipește de corp și te însoțește o vreme. Cu exponate de artă brută Angelica Stan dovedește încă o dată că este una dintre cele mai subtile și mai sugestive poete contemporane. Din specia celor excesiv de discrete și insuficient cunoscute.

Cosmin Perța

Experiența de lectură pe care reușește să o creeze volumul de față se aseamănă cu cea din timpul unui joc pe calculator, cu un SIMS în muzeul apocalipsei, al extincției, în narațiunile unui curator pregătit să se sacrifice, odată cu creația, valorile și reperele sale formatoare. Desfășurând ample hărți emoționale frisonante și construind tensiunea textului în jurul unui imaginar dark, desprins parcă din SF-urile recente, în care omul devine victima propriilor sale mecanisme, exponate de artă brută pare expresia nevoii imperioase de a înregistra, de a stoca, asemenea unei cutii negre, cele mai importante „date” nu doar despre poezie și artă, ci mai ales despre propriul tangaj identitar, cu toate spaimele și dorințele profund umane inerente, celebrând, mai presus de toate, forța imaginației.

Anastasia Gavrilovici