„Ce este muzicalul de teatru? De ce este nevoie de muzică și de actori care să poată să cânte și să danseze? Sunt două întrebări legitime care își găsesc răspunsul în evoluția naturală a teatrului. Suntem în anul 1906, la Paris. Se joacă dramatizarea după Frații Karamazov a lui Dostoievski. Succes mediu. În același timp, își termina turneul triumfal la Paris trupa Teatrului Țigănesc din Moscova. La propunerea producătorilor, este invitată trupa țigănească la momentul nunții unuia dintre frații Karamazov. Succesul este fulminant. Se poate spune că atunci se semnase actul de naștere al muzicalului de teatru. Evoluția ulterioară a fost uluitoare. Broadway-ul și Londra au devenit centrele lumii, unde noul gen de teatru a devenit rege. Pe Broadway, astăzi, dacă vrei să vezi Regele Leu cu muzica lui Elton John, se pot rezerva bilete numai cu un an înainte. Am văzut la Londra o stagiune de muzicaluri, ceva incredibil, aproape de perfecțiune, iar când un final de spectacol a avut ca număr colectiv un dans-step și, cu același talent, dansau copii de șase-opt ani, adulți, doamne la vârsta senectuții... am decretat pentru mine că Londra este centrul muzicalului de teatru din întreaga lume. Ca să facă față cererii de bilete, teatrele au câte patru distribuții pentru fiecare spectacol, astfel încât să poată juca același spectacol de 10 ori pe săptămână. Sunt spectacole care s-au jucat 25-30 de ani cu sala plină. Doresc cu ardoarea spectatorului total ca acest gen de teatru total să apară, din când în când, și la noi. Pentru mine, scriitor de teatru muzical, ar fi împlinirea unui vis.”