Volumul apărut în Cetatea literară (I, 11–12, 23 decembrie 1926), revistă editată de Camil Petrescu între 19 decembrie 1925–23 decembrie 1926.

Despre impresia pe care o produsese revista asupra generaţiei sale, Mihail Sebastian avea să scrie în aceşti termeni: „Care era formula revoluţionară a Cetăţii literare, atât de revoluţionară încât să justifice emoţia noastră?

Şi, la drept vorbind, era o revistă revoluţionară, acea foaie simplă, lipsită de violenţe verbale şi scrisă în cea mai cuminte limbă românească (întro vreme în care revistele incendiare moderniste şi suprarealiste buimăceau condeiele tinere pornite să dărâme lumea.

Nu. Cetatea literară, pe care o scotea Camil Petrescu, scriindo şi tipărindo singur, pe socoteala sa bănească şi pe exclusivul său risc intelectual, era o revistă de critică.Atâta doar. [...]

Tot ce sa perimat şi îngropat în ultimii ani (falimentul Gândirii, declinul şi pe urmă moartea Vieţii româneşti, falsul misticism literar, falsele valori artistice improvizate în coloanele Adevărului literar), totul era denunţat cu ascuţime în coloanele Cetăţii.

Aveam pentru întâia oară impresia că literatura noastră înceta să mai fie un maidan, în care întâiul venit este ce pofteşte să fie şi că un proces de ordonare a valorilor este posibil”. (Patul lui Procust, Cuvântul, VIII, 2727, 23 noiembrie 1932).

Şi, totuşi, de un interes aparte avea să fie acest Fals tratat..., scris sub presiunea roţii tipografice, „fără aparat literar”, cum se exprimă însuşi teoreticianul aniticalofilismului.

Această naştere intempestivă, provocată de dezastrul piesei sale Mioara, avea să confere textului o autenticitate unică.

Evident că această autenticitate era avută în vedere de către M. Eliade, când continua: „Sunt sigur că Fals tratat pentru uzul autorilor dramatici se va bucura în cincizeci de ani de o atenţie pe care scrierile dlui Camil Petrescu nu au obţinuto niciodată până acum şi pe care, foarte probabil, nu o vor obţine nici de acum înainte.”

Daniela Sitar-Taut