Citind Farmacie pentru suflet, vă veți îmbogăți cu o colecție de noi metode de meditație și sfaturi, menite a promova starea de bunăstare în toate aspectele vieții. Metodele și tehnicile alese sunt prezentate într-un limbaj simplu și prietenos, iar comentariile sunt poetice, pline de umor și ințelepciune.
Oamenii au încercat dintotdeauna să descopere fericirea, de aici și preocuparea lor excesivă pentru corpul fizic. Pentru unii a devenit aproape o obsesie a-și depăși limitele propriului trup, pentru a arăta "bine". Sunt oameni care au atins deja acest obiectiv. Ei au descoperit că fericirea sălășluiește în interiorul lor. Dar nu au căutat-o prin masaje, saune sau exerciții fizice istovitoare, ci prin iubire, meditație și rugăciune. Au descoperit astfel că trupul este templul divinității dinlăuntrul lor.
"Corpul este lampa, iar Dumnezeu este flacăra sa. Lampa este celebrată, dar numai datorită luminii. Dacă flacăra dispare, cine ar mai putea celebra corpul?" afirmă înțeleptul indian Osho, în cartea Farmacia sufletului.
Această colecție este extrasă din sutele de învățături transmise pe cale orală de către Osho, oamenilor de diferite vârste și categorii sociale, precum și din învățăturile secrete ale școlilor spirituale tradiționale de Yoga, Tao, Sufism, Buddhism și Tantra.
Farmacie pentru suflet este utilă atât avansaților în arta meditației cât și novicilor aflați în căutarea unei direcții în viață.
Fragment din cartea Farmacie pentru suflet:
Cuvântul personalitate nu este ușor de înțeles. El vine de la persona, care înseamnă mască. În Grecia Antică, actorii care jucau teatru obișnuiau să poarte măști; aceste măști erau numite persona – căci sunetul venea din spatele unei măsti. Sona înseamnă sunet. Publicul nu vedea decât măștile, din spatele cărora se auzeau sunetele. Din acest cuvânt, persona, s-a născut un altul: personalitate.
Orice personalitate este falsă. Indiferent dacă este bună sau rea, personalitatea unui sfânt sau a unui păcătos, - ea este falsă. Puteți purta o mască frumoasă sau una urâta, nu contează. Adevărata dumneavoastră față este esența dumneavoastră.
Personalitatea face parte integrantă din procesul de creștere. Este ca și cum ai prinde un pește din mare și l-ai arunca pe malul apei: el va sări înapoi în mare. Abia acum își va da seama, pentru prima oară în viața lui, că a trăit în mare. Abia acum își va da seama că: „Marea este lumea mea”. Până să fie prins și aruncat pe mal, el nu s-a gândit nici o clipă la mare. Nu și-a dat seama nici o clipă că trăiește în ea. Ca să cunoști ceva, trebuie mai întâi să-l pierzi. Ca să devii conștient de paradis, trebuie mai întâi să-l pierzi. Abia după ce l-ai pierdut și l-ai regăsit îți vei putea da seama – pentru prima oară – de frumusețea lui.
A fost necesar ca Adam și Eva să fie alungați din Grădina Edenului; acest lucru face parte din creșterea naturală. Numai părăsind frumoasa Gradină a Edenului va putea Adam să devină cândva un Christos – să se întoarcă înapoi. Părăsirea Edenului de către Adam este ca și peștele prins și aruncat pe malul apei; Iisus este precum peștele care sare înapoi în apă.
Oamenii primitivi, spre exemplu, au ceva în comun cu copiii mici. Ei sunt frumoși, spontani, naturali, dar absolut inconștienți de ei înșiși; ei nu au nici un fel de conștiință de sine. Trăiesc fericiți, dar fericirea lor este inconștientă. De aceea, ei trebuie mai întâi să piardă această fericire, să devină civilizați, educați, învățați, să capete o cultură, o civilizație, o religie, să își piardă întreaga spontaneitate, să uite complet de esența lor, pentru ca, într-o bună zi, să reînceapă să-ți amintească de toate acestea. Acest lucru este inevitabil.
Asta este ceea ce se întâmplă astăzi cu lumea, iar efectele sunt atât de profunde deoarece este pentru prima oară când umanitatea a devenit cu adevărat civilizată.
Cu cât o țară este mai civilizată, cu atât mai puternică este senzația de gol. țările înapoiate nu cunosc încă această senzație. Nu a sosit încă timpul pentru ele. Pentru a avea această senzație de gol interior, de lipsă de semnificație, de absurd, omul trebuie să devină mai întâi foarte civilizat.
De aceea, eu susțin întru totul știința, căci aceasta ajută la aruncarea peștelui pe mal. Când se va trezi pe malul fierbinte, peștelui i se va face sete. Înainte nu i-a fost niciodată sete. Pentru prima oară în viața lui, el va simți lipsa oceanului care îl înconjura, răceala lui, apa dătătoare de viață. Își va da seama că moare.
Aceasta este situația în care se află astăzi omul civilizat, omul educat: el simte că moare. Această senzație îl ingrijorează foarte tare. El dorește să afle ce este de făcut, cum poate intra din nou în oceanul vieții.