Îngrijitorul cimitirului

Într-una dintre zile încercam să mă despart de câteva sacouri mai vechi. Pe reverul unui sacou pe care nu-l mai purtasem de multă vreme am dat de o insignă cu drapelele Australiei și Noii Zeelande, cu inscripția ANZAC (Australian and New Zealand Army Corps, cel care a eliberat Beer Șeva de sub ocupația otomană în 1917). De unde aveam insigna? M-am întors cu douăzeci de ani în urmă și mi-am amintit.

Fostul meu vecin, Yusuf, un om de peste șaptezeci de ani, pleca în fiecare dimineață pe la ora șase cu un rucsac în spate. Mergea pe jos și se îndrepta mereu în aceeași direcție, spre centrul vechi. Eram nedumerit, nu înțelegeam ce caută un om de vârsta lui, dis-dedimineață, pe stradă, cu rucsacul în spate. Poate mai lucra undeva? Sau îngrijea pe cineva din familie, care locuia în acea direcție? Avea o familie numeroasă, o soție bolnavă care adesea era internată în spital și mai mulți copii care mergeau la școală. Nu era cea mai liniștită familie pe care am cunoscut-o. Când ne întâlneam, schimbam câteva vorbe de politețe, până când într-o sâmbătă, plimbându-mă cu câinele, l-am văzut în curtea blocului. Voiam să mă plâng de gălăgia pe care o făcea familia lui, dar el mi-a luat-o înainte.

– De unde ești dumneata, domnule? m-a întrebat.
I-am răspuns, după care, abandonând o discuție
neplăcută, i-am pus și eu aceeași întrebare.
– Eu sunt născut la Beer Șeva în 1921, am copilărit și mi-am întemeiat familia în acest oraș. Fără să-l întreb, a continuat: Sunt arab creștin, părinții erau din Nazaret, s-au stabilit aici prin 1910. Tatăl meu se ocupa de cai, mai precis era îngrijitor de cai la grajdurile armatei otomane.
– Și după ce orașul a fost cucerit de britanici? l-am întrebat pe Yusuf.