„Există ceva autentic în fibra unei conștiințe, dincolo de culori locale sau curcubeie cosmopolite, pe care numai limba vorbită îl poate dezvălui. Acel ceva ce ține de marile adevăruri directe, explozive, făcute publice fără intermediar. Dar și de micile adevăruri intime, mărturisite printr-o simplă întorsătură de frază, printr-o formulare anume, însă mai cu seamă prin recursul la o expresie emblematică. Astfel de sintagme, folosite frecvent sau cu totul întâmplător, spun mai multe despre un om – în relație și cu sine, și cu poporul căruia îi aparține – decât orice declarație fermă. Așezate într-un depozit al inconștientului, între ceea ce suntem ca indivizi și tot ce ne formează ca ființe sociale, asemenea expresii sunt autoportrete în miniatură. Și spectacole pe scena sufletului fiecăruia dintre noi.“