„Un roman de debut uluitor de puternic, epic și intim în același timp.“ O, The Oprah Magazine

Una dintre cele mai bune cărți ale anului 2021 Amazon, Editors’ Pick

Miami, în prezent: Jeanette se luptă cu dependența de droguri. Fiică a unei imigrante cubaneze, e hotărâtă să afle povestea familiei sale de la mama ei, Carmen. Dar Carmen nu vorbește, pentru că nu vrea să retrăiască trecutul. Prin urmare, Jeanette pornește într-o călătorie spre Cuba, ca să-și întâlnească bunica și să înfrunte secrete de familie adânc îngropate.

Camagüey, Cuba, 1866: María Isabel, stră-străbunica lui Jeanette, este prima femeie care lucrează într-o fabrică de trabucuri și care învață să citească. Munca, iubirea, speranțele ei sunt mânjite însă de violență – chiar dacă nu orice obstacol poate fi învins, curajul se transmite peste generații.

Din fabricile de trabucuri de secol al XIX-lea și până la centrele de detenție din SUA de azi, din Cuba până în Mexic, iată povestea caleidoscopică a unor femei extraordinare, mame ale căror decizii sunt moșteniri grele, fiice care au tenacitatea să-și spună poveștile, în ciuda celor care vor să le facă să tacă.

„Gabriela Garcia surprinde viețile femeilor cubaneze într-o lume căreia ele refuză să i se predea. Și o face cu precizie, generozitate și grație.“
Roxane Gay

„Urmărind cinci generații de femei în patru țări, acest roman de debut este un tur de forță despre adicție, dislocare și traume moștenite.“
Harper’s Bazaar

,,Ea a spus da, deși răspunsul era de fapt poate; jurămintele maritale încetaseră de mult să mai însemne o evadare. A spus da pentru că nu mai avea nimic și un bărbat învățat părea să fie singura speranță pe care o putea imagina. Și simțise că și el căuta, prin căsătorie, un fel de armistiţiu. Antonio găsise în María Isabel o cale de scăpare fără dorința de alte țărmuri, găsise un motiv să se prefacă mai curajos în fiecare zi. Ea știa toate astea și, în ciuda greutății pe care și-o urca pe umeri, a acceptat rolul de eliberator al unui om înspăimântat. María Isabel credea că au existat mereu femei care și-au țesut viitorul din resturi, femei care au fost mereu personaje și niciodată autori. Știa că o femeie ar putea ajunge să deteste această postură, dar că în schimb va avea o sută de cărți de citit.“