Bărbatul care caută să-şi regăsească mama în partenerele sale este etichetat imediat drept "băieţelul mamei". Iar despre femeia care preferă să umble doar cu bărbaţi mult mai în vârstă se spune că n-a reuşit să se "desprindă de tatăl ei". Deşi, iniţial, complexele materne şi paterne se dezvoltă ca un răspuns pozitiv în relaţia cu părinţii, aceste legături extrem de strânse pot deveni un obstacol pentru maturizarea psihică, mai precis pentru felul în care ne construim o imagine de sine, pentru relaţiile de cuplu, dar şi pentru eficienţa în profesie.
Formată în psihologie analitică, Verena Kast descrie căile prin care ne putem elibera de impactul negativ al acestor complexe (materne şi paterne), recâştigându-ne autonomia, fericirea şi bucuria intimităţii alături de cei dragi.
Meritul cărţii este că oferă o descriere sistematică a complexelor parentale (discutate iniţial de Jung) şi că, spre deosebire de conotaţiile patriarhale freudiene, revalorizează complexul matern, asociat în pripă exclusiv cu o semnificaţie negativă.
Desprinderea la timp de complexele personale materne şi paterne este esenţială. Multe probleme din domeniul relaţiilor personale, dar şi din acela al zonei politice ţin de faptul că desprinderile necesare nu s-au produs. Scopul procesului de desprindere ar fi să învăţăm să simţim propriile noastre afirmaţii —în loc de afirmaţiile mamei şi ale tatălui —, propriile noastre sentimente faţă de o anumită situaţie, în locul sentimentelor care derivă din complexe.
Verena Kast
Verena Kast a studiat psihologia, filosofia şi literatura, este doctor în psihologie analitică, profesor de psihologie la Universitatea din Zürich, lector şi analist formator la Institutul C.G. Jung, psihoterapeut cu practică privată. La Editura Trei, de aceeaşi autoare, a mai apărut volumul Umbra din noi. Forţa vitală subsersivă.