"Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere". Aşa începe cea mai frumoasă parabolă pe care a rostit-o Mântuitorul. În faţa fiului se deschide o viaţă nouă, într-o ţară îndepărtată, plină de promisiuni de fericire. Tatăl însă nu încetează să spere că mezinului îi va veni într-o zi mintea la cap şi se va întoarce acolo unde este iubit. Nu trece zi să nu se uite lung în zare, părându-i-se că îl vede venind, aşa cum l-a văzut plecând. Să fie oare aşteptarea lui zadarnică?