Am adunat in acest volum gandurile razletite de-a lungul timpului in revistele la care am colaborat si in unele din cartile pe care le-am publicat.
Sunt ganduri, flash-uri, izvorate din observatiile cotidiene, filtrate de lecturile mele. Unele dintre ele poarta amprenta timpului, altele sunt – imi place sa cred – general valabile.
Spre deosebire de parimii, care condenseaza invataturile din viata popoarelor, flash-uri din aceasta lucrare – mai grave sau voit sprintare – dau seama de modul in care am vazut eu lumea si societatea de-a lungul anilor: elogiaza ce am considerat pozitiv si denunta raul ce-si face loc in societate si in fiecare din noi.
Veti intalni in prima parte a acestei carti diferite figuri ale vorbirii: ambiguitatea, rezultata din omonimie sau polisemie; amfibologia, bazata pe structura sintactica echivoca; anagora, constand din repetarea unui cuvant pentru a accentua o idee. Am cultivat anastrofa, calamburul, antiteza. (Autorul)