Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă
      Foame. Memoriile corpului (meu)

      Foame. Memoriile corpului (meu)

      0.0 / 10 ( 0 voturi)

      Limba:
      Romana
      Data publicării:
      2019
      Tip copertă:
      Paperback
      Nr Pag:
      208
      Colectie:
      ISBN:
      9786069462591
      Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm
      Descriere

      În Foame. Memoriile corpului (meu), Roxane Gay scrie intim, cu sensibilitate despre trup, folosind propriile lupte emoționale și psihologice ca mijloace de explorare a fricilor noastre legate de plăcere, consum, aspect și sănătate. Ca femeie care își descrie corpul ca „profund indisciplinat”, Roxane Gay înțelege tensiunea dintre dorință și negare, dintre consolare și grijă de sine. În Foame, vorbește critic și tranșant despre copilărie, adolescență și tinerețea timpurie, inclusiv despre devastatorul act de violență care i-a deturnat întreaga viață, invitând cititorul să ia parte la realitățile, durerile și bucuriile vieții ei cotidiene.

      Foame. Memoriile corpului (meu) a fost bestseller New York Times, finalist la National Book Critics Circle Award, a câștigat Lambda Literary Award și a fost inclusă pe lista celor mai bune cărți ale Anului 2017 de: Time, NPR, People, Elle, The Washington Post, The Los Angeles Times, The Chicago Tribune, Newsday, St. Louis Post-Dispatch, PopSugar, BookRiot, Library Journal, Booklist, Kirkus Reviews, Shelf Awareness.


      Roxane Gay s-a născut în 1974 în Omaha, Nebraska, într-o familie de origine haitiană. Este autoarea colecției de eseuri Bad Feminist (2014), bestseller New York Times, a romanului An Untamed State (2014), finalist Dayton Peace Prize, a volumelor de proză scurtă Ayiti (2011) și Difficult Women (2017), și a autobiografiei Foame. Memoriile corpului (meu) (2017). A scris numeroase articole pentru New York Times, The Guardian, Time, McSweeney’s, Virginia Quarterly Review, Los Angeles Times, The Nation, The Rumpus, Bookforum și Salon. Textele sale de ficțiune au fost selectate în numeroase antologii, printre care The Best American Short Stories 2012, The Best American Mystery Stories 2014. În 2018 a coordonat antologiile Best American Short Stories și Not That Bad: Dispatches from Rape Culture. A creat pentru Marvel World of Wakanda. În 2019 a lansat propria publicație online de critică culturală, Gay Magazine, precum și podcastul Hear to Slay, împreună cu Tressie McMillan Cottom. În prezent locuiește în Lafayette, Indiana, și în Los Angeles.


      „Se dovedește că, atunci când un trecut dureros este confruntat cu înțelepciune și curaj, rezultatul este compasiune și iluminare, atât pentru cititorul care a trecut printr-o astfel de durere inimaginabilă, cât și pentru cititorul care nu a cunoscut nimic de acest fel. Roxane Gay ne arată cum să fim decenți față de noi înșine și față de ceilalți.”

      Ann Patchett


      „… o explorare intelectuală riguroasă și profund emoționantă a felului în care trauma, poveștile, dorința, limbajul și metafora ne conturează experiențele și ne compun realitatea.”

      New York Times


      „Cu toții avem nevoie să auzim ceea ce spune Roxane Gay în aceste pagini. Gay spune că povestea ei nu este una de succes, pentru că nu este o poveste despre slăbit, așa cum o cere cultura noastră, dar faptul că s-a hotărât să nu mai tacă, că s-a îndepărtat de rușine și de disprețul de sine și s-a apropiat de iertare și de dragostea de sine reprezintă adevărata victorie.”

      San Francisco Chronicle

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.