O buna parte din acest volum este dedicata istoriei de dinainte de Vichy si prezinta anxietatile culturale dupa cosmarul Marelui Razboi, dezbaterea privind reforma Republicii, amenintarea razboiului de clasa si a razboiului civil in anii 1930 si umbra Germaniei care nu parea sa se ridice niciodata. Guvernul Daladier din 1938-1940 este reinvestigat, evidentiindu-se o serie de politici represive care le-au prefigurat pe cele de la Vichy. Cu toate acestea, Julian Jackson ne aminteste clar ca nimic nu era inevitabil la Vichy. Ceea ce il intriga pe autor sunt ambiguitatile, complexitatile si contradictille regimului, care credea in reinnoirea nationala si, ca atare, atragea oameni din intreg spectrul politic. Jackson subliniaza, de asemenea, ca alegerile nu au fost usoare sub ocupatia germana. Corectitudinea si raul, care pareau atat de clare la Eliberare, nu erau deloc evidente atunci. Desigur, aceasta perioada este imposibil de abordat cu o credinta oarba ca adevarul va iesi la iveala. Parerile au fost distorsionate atat de memoria colectiva, cat si de controversele istorice. De cand Henry Rousso a publicat volumul The Vichy Syndrome in 1991, istoricii au fost nevoiti sa-si aleaga cu grija drumul intre taberele rivale. Jackson face acest lucru cu obisnuita sa judecata clara, incluzand dezbaterile istoricilor la inceput si construirea de amintiri colective la sfarsit. Concluzia sa, inteleapta, chiar daca provizorie, este ca "trecutul trebuie sa fie infruntat in toate contradictiile si complexitatea lui".