O biografie magistrală care va rămâne definitivă pentru anii ce vin. Newsweek
Autor al celei mai apreciate biografii a lui Freud, istoricul Peter Gay îmbină, în mod elegant, secvenţe de viaţă privată cu istoria zbuciumată a mişcării psihanalitice. Viena începutului de secol XX, căutările şi îndoielile teoretice ale întemeietorului psihanalizei, prieteniile şi dezamăgirile sale, disidenţele jungiene şi adleriene, iubirea sufocantă pentru fiica preferată Anna, precum şi atitudinea faţă de feminitate, religie şi originile sale iudaice —toate aceste faţete ale biografiei freudiene sunt revăzute cu un ochi proaspăt, prin intermediul unor asocieri surprinzătoare între viaţa intimă şi inovaţiile teoretice.
Peter Gay scrie cu nerv, făcând apel la numeroase surse de arhivă şi la sute de scrisori inedite. Documentarea sa extinsă aduce la lumină o serie de episoade şi aspecte mai rar evocate: constelaţia familială stranie – cu fraţi vitregi de vârsta mamei şi cu un nepot mai mare decât el ; perioada de sărăcie lucie din tinereţe când a lucrat ca cercetător în biologie celulară, dar şi de după Primul Război Mondial; analiza fiicei sale Anna, care a debutat chiar de la 22 de ani; colaborarea cu jurnalistul William Bullitt la un studiu de psihanaliză sălbatică în care era denigrat Woodrow Wilson; antiamericanismul său radical; gusturile sale literare şi artistice ori pasiunea pentru arheologie etc.
Fără să-şi idolatrizeze subiectul biografic, istoricul american prezintă mizele lucrărilor care stau la baza psihanalizei, dar discută deschis şi limitele analizelor aplicate dedicate fie lui Michelangelo sau Moise, fie evoluţiei moralităţii sau religiei. De asemenea, sunt relatate pe larg avatarurile mişcării psihanalitice: de la Societatea Psihologică de Miercuri (Stekel, Adler, Rank) la relaţia paternă faţă de Jung şi Ferenczi, de la eforturile de împăcare a psihanaliştilor britanici cu cei germani, la fascinaţia pentru femei de excepţie, precum Lou Andreas-Salomé sau Marie Bonaparte.
Istoria intelectuală scrisă de Peter Gay îi va captiva nu doar pe psihologi şi psihoterapeuţi, dar şi pe cei interesaţi de viaţa şi ideile celui care a revoluţionat concepţia asupra minţii omeneşti.
PETER GAY este profesor emerit al Universităţii Yale. Născut în 1923 la Berlin, a emigrat în 1941 în SUA, devenind un cunoscut specialist în domeniul istoriei intelectuale. A mai scris despre iluminism (cartea The Enlightenment a fost răsplătită cu premiul american National Book), despre Republica de la Weimar, dar şi despre influenţa ateismului asupra lui Freud (A Godless Jew: Freud, Atheism and the Making of Psychoanalysis).
„O carte briliantă... O performanţă uimitoare... Talentul lui Gay de a integra într-un tot coerent vasta literatură legată de Freud —incluzând aici şi sutele de scrisori necunoscute până acum —este ieşit din comun. Este o capodoperă!"
San Francisco Examiner-Chronicle
„Profesorul Gay a reuşit să folosească un material mult mai bogat decât a avut la dispoziţie Ernest Jones în biografia sa în trei volume. Și atâta timp cât paznicii arhivei Freud vor continua cenzura, aceasta rămâne biografia sa definitivă."
London Review of Books
„Istoricul american Peter Gay a utilizat toate arhivele cu putinţă pentru a descrie, cu o binevenită neutralitate, aventura psihanalizei, constelaţia pionierilor ei şi viaţa culturală vieneză. Biografia sa este deja o carte consacrată."
Libération
„O carte inteligentă şi extrem de captivantă... o biografie bine alcătuită, originală şi bazată pe o lectură minuţioasă a operei freudiene."
New York Times