Povestea noastră începe la numărul 10 al Bulevardului Geniului, într-o casă galben pai cu două etaje, în al cărei demisol aveau să locuiască familiile Herzan (din 1945) și Ignat (din 1950).
Este povestea părinților și bunicilor noștri dintr-un vechi cartier bucureștean, dintr-o perioadă când viața în România se schimba radical, după alungarea Regelui Mihai și instaurarea comunismului. Într-o vreme când cineva intra în casa ta cu forța și îți spunea că din ziua aceea vei avea alt mod de a trăi. […] Pentru cei de azi pare o ficțiune sau, în cel mai bun caz, o distopie. Pentru cei de ieri a fost o realitate cruntă.