În Geniul păsărilor, Jennifer Ackerman ne poartă în câteva dintre cele mai avansate centre de cercetare a păsărilor: laboratoarele din Insula Barbados şi din Noua Caledonie, marile comunităţi de piţigoi din Marea Britanie, habitatele păsărilor-grădinar din Australia, coastele Atlanticului devastate de uraganul Sandy şi munţii cu climă tot mai caldă, din zona centrală a Virginiei şi din statele din Vest.
Printre micile „genii” înaripate despre care vorbește Ackerman se numără alunarii lui Clark, care ascund până la 30 000 de seminţe pe o suprafaţă de câteva zeci de km2 şi care îşi amintesc unde le-au pus chiar şi după câteva luni, sau sturzii zeflemitori, care pot să stocheze între 200 şi 2 000 de cântece într-un creier de câteva mii de ori mai mic decât al omului.
Pe lângă evidenţierea unor aspecte care țin de inteligenţa „tehnică” a păsărilor, Ackerman scrie şi despre impresionanta lor inteligenţă socială. Păsările înșală şi manipulează. Trag cu urechea. Oferă uneori daruri. Se consolează reciproc când suferă. Îşi şantajează părinţii. Îşi transmit semnale în caz de pericol. Îşi dau de veste când moare una dintre ele, iar unele ţin doliu.
O cercetare ştiinţifică elegantă şi, totodată, un jurnal de călătorii care conţine întâmplări din viaţa autoarei, dar şi o mulţime de teorii ştiinţifice fascinante. Ackerman reuşeşte să ne facă să privim cu alţi ochi păsările şi talentele lor excepţionale şi să descoperim ce anume putem învăţa de la ele în legătură cu lumea noastră mereu în schimbare.