Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă
      Ghidul maretiei

      Ghidul maretiei

      0.0 / 10 ( 0 voturi)

      Limba:
      Romana
      Data publicării:
      2023
      Tip copertă:
      Paperback
      Titlu Original:
      The Greatness Guide
      Editia:
      a II-a
      ISBN:
      9786303031897
      Descriere

      Ghidul măreției / The Greatness Guide de Robin Sharma este o lectură ușoară și relaxantă plină de cugetări inteligente despre viață și pilde îmbrăcate în povești frumoase cu Picasso, Shimon Perez sau Hernando Cortés. O carte concepută inteligent, plină de idei noi, pe alocuri simpatică, pe alocuri amuzantă, cu o mare capacitate de a te influența la nivel subliminal pentru a porni pe calea atingerii măreției personale. Robin Sharma te ajută să faci primul pas spre măreția personală spunându-ți că ești măreț. Iar odată ce vei începe să crezi asta, vei începe să și devii!

      Robin Sharma este un scriitor, speaker motivațional și coach de talie mondială în domeniul succesului, de origine canadiană, care a vândut până în prezent peste 15 milioane de cărți în 96 de țări ale lumii. Capacitatea lui de a convinge oamenii să țintească cât mai sus, să își depășească limitele și să își valorifice adevăratul potențial l-a propulsat în scurt timp ca unul dintre cei mai buni speakeri din lume în domeniul leadership-ului și al măiestriei personale. În calitate de prezentator el deține rara calitate de a electriza publicul prin discursurile sale foarte originale, mobilizându-i pe oameni să obțină cele mai bune rezultate, determinând echipele să exceleze și organizațiile să devină de neînvins. Companii precum Nike, GE, Microsoft, NASA, FedEx, PwC, HP sau Oracle l-au ales de-a lungul anilor pe Robin Sharma ca speaker pentru evenimentele lor. Dintre cărțile care i-au adus fani în toată lumea amintim: Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul, Atinge măiestria cu călugărul care și-a vândut Ferrari-ul, Descoperă-ți destinul, Învățături spirituale pentru familia ta sau Sfântul, surferul și CEO-ul .

      Ghidul Măreției este compus dintr-o serie de 101 eseuri despre viață, muncă, leadership, afaceri, imagine de sine, relații, parenting, relaxare și distracție, factorul uau și alte teme interesante care te pot ghida să îți schimbi modul de a „naviga” prin viață, dar și percepția asupra activităților pe care le desfășori și a modului în care te implici și te raportezi la ele.

      Cartea se aseamănă cu un panou de comanda cu 101 butoane, în care fiecare eseu reprezintă un buton. E de ajuns să apeși unul dintre ele pentru a deschide o nouă fereastră prin care să vezi lumea diferit. La sfârșitul lecturii vei fi deschis deja 101 ferestre noi spre lume, iar fiecare dintre ele îți va oferi o perspectivă diferită. Gândește-te pentru o clipă doar, dacă doar una dintre aceste ferestre ar rămâne etern închisă, ai rata o perspectivă asupra lumii… Poate pe cea mai frumoasă…

      Ghidul măreției se adresează unui segment larg de public, dată fiind diversitatea temelor abordate, dovedindu-se a fi astfel o lectură la fel de utilă și pentru cititorii mai tineri dar și pentru cei mai în vârstă. Autorul împărtășește pe parcursul cărții o parte din secretele lui personale care l-au condus spre succes în carieră, dar care l-au ajutat totodată să își folosească adevăratul potențial, atât în carieră cât și în viața personală. Robin Sharma se raportează la nume foarte cunoscute cititorilor precum trupa U2, cântăreții P. Diddy, Jay Z, Bon Jovi, Madonna sau Mick Jagger, simpaticul erou de desene animate Sponge Bob-Pantaloni Pătrați, regretatul Steve Jobs, actori ca Jennifer Aniston sau Angelina Jolie, filme precum Million Dollar Baby și chiar brandul de apă îmbuteliată Evian, pentru a explica multe dintre principiile sale.

      Vei descoperi așadar:

      • care sunt practicile personale pe care le au cei mai de succes oameni;

      • idei cu potențial enorm pentru ca organizația ta să devină cu adevărat măreață;

      • strategii specifice pentru a transforma eșecurile în oportunități;

      • tactici revoluționare pentru performanța la vârf;

      • cum să atragi adevărata prosperitate alături de adevărata fericire;

      • idei importante pentru a genera o viață sănătoasă și o „explozie de energie”

      • instrumente pentru echilibrul dintre viața personală și cea profesională și căi de a experimenta mai multă distracție.

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.