Nesăbuinţa şi lăcomia au făcut ca sistemul financiar, a cărui unică menire ar fi trebuit să fie slujirea cu devotament a economiei reale, să se transforme într-o adevărată industrie a banilor, să fie în acelaşi timp şi arbitru, şi jucător. Această metamorfoză a dat naştere unui mutant – capitalismul financiar. Nu a durat prea mult şi întregul sistem a început să se clatine, ca până la urmă să avem parte de cea mai mare criză economică din istorie. Guvernele s-au grăbit să sară în ajutorul sistemului bancar aflat în colaps, dar nu au reuşit să facă aproape nimic pentru economia reală, care se zbate în continuare să revină „pe creştere”. Criza ar fi fost un bun prilej pentru restructurarea din temelii a întregului sistem financiar mondial. Dar organismele internaţionale, mandatate de G20, grupul celor mai dezvoltate state ale lumii, să înfăptuiască reforma, ezită în adoptarea unor reglementări radicale, dând posibilitate băncilor să se întoarcă nestingherite la vechile obiceiuri care au condus la declanşarea crizei.