Povestea aceasta am auzit-o în copilărie, de la Mohei, un bătrân din satul în care m-am născut. Se spune că în vremuri îndepărtate, pe colina Nakayama, din apropierea satului nostru, era un mic castel, al cărui stăpân era un nobil ce purta același nume. Nu departe de castel, în adâncul muntelui, trăia Gon. Pui de vulpe orfan, Gon își ducea singuratic zilele într-o vizuină pe care și-o făcuse printre ferigile stufoase din pădure. De era ziua în amiaza mare sau noapte, Gon avea obiceiul să hoinărească prin satul de lângă munte și să facă tot felul de boacăne. De pe ogoare scormonea și scotea cartofii dulci, pe care apoi îi arunca peste brazdele de pământ. Dădea foc lujerilor de rapiță puși la uscat sau se furișa în spatele caselor și trăgea de funiile atârnate la streșini pe care țăranii înșiraseră la soare ardei iuți. După ispravă, o lua la goană mâncând pământul, cu funiile atârnând în urma lui.