Două lucruri ți se impun atunci când deschizi orice volum cu poezie de Artiom Oleacu. Mai întâi, modul în care își dozează poemele.

Are economia inexorabilă a unor manuscrise recuperate după un cataclism viitor („va veni nenea gigantul/ ne va apuca cu trei degete”) sau trecut („39 de ani/ de la catastrofa de la Cernobîl”).

În același timp, fiecare text pe care îl propune este o negociere lirică: între ceea ce a contat și ceea ce va conta, între ceea ce nu s-a întâmplat niciodată și ceea ce ar fi trebuit să îți facă o idee despre cine e vorba.

Dar mărturisirea poeziei sale este de fiecare dată acțiune: „luna coboară din cer/ și-mi astupă inima”. E actor, o să spui. Dar poezia lui este cel mai departe de ceea ce ai înțelege prin interpretare actoricească.

Pentru că Artiom nu amplifică la persoana I. Arta lui este mai degrabă aceea de a identifica amplificările care te determină.

Actoria din poemele lui este așadar a lumii, nu a vocii care ți se adresează.

Artiom Oleacu (n. 1986) este poet, actor, dramaturg.
A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specialitatea actorie. Are un masterat de dramaturgie și scenaristică. În 2015 a câștigat Concursul de Dramaturgie organizat de Uniunea Teatrală din Republica Moldova cu piesa Diagonala B. În 2019 a câștigat premiul „Alexandru Mușina” pentru debut în poezie, cu volumul Miere pentru toate exponatele, Editura Tracus Arte. A mai publicat două volume de poezie: Spinner (2021) și Plin de adevăr (2022). Este prezent în mai multe antologii cu poezie și dramaturgie.