O istorie magistrală și foarte apreciată – prima descriere atent documentată a Gulagului, de la originile sale în Revoluția Bolșevică la prăbușirea lui în epoca glasnostului.
Magistrală [...] Cartea lui Applebaum, scrisă cu eleganță și seriozitate morală, aduce o contribuție substanțială la vindecarea amneziei care pare să fi afectat, curios, percepțiile unui public larg față de una dintre cele mai mari monstruozități ale secolului XX. (Times Literary Supplement)
ANNE ELIZABETH APPLEBAUM (n. 25 iulie 1964) este ziarist și istoric american. În 1992 s-a căsătorit cu Radosław Sikorski, ulterior ministru al apărării în Polonia și mareșal al Seimului. Cuplul are doi băieți, Alexander și Tadeusz. Applebaum a devenit cetățean polonez în 2013. Vorbește fluent polona și rusa. A scris pe larg despre marxism-leninism și dezvoltarea societății civile în țări din Europa Centrală și de Est. A lucrat la The Economist și la The Spectator și a fost membru în consiliul editorial de la The Washington Post (2002–2006). A câștigat Premiul Pulitzer în aprilie 2004 pentru cartea Gulag. O istorie, publicată în anul anterior. Este corespondentă la The Atlantic și senior fellow la The Agora Institute at Johns Hopkins University School of Advanced International Studies.