O femeie face pluta pe spate într-o piscină plină de anxietăți. Cam la asta s-ar reduce, simplist vorbind, exercițiile ascuțite de introspecție ale Danielei Hendea. În jurul metaforei deprinderii înotului gravitează cam toate zonele de interes pe care poemele le explorează cu multă luciditate, dusă la extreme uneori: trauma biografică, sondajul identitar, desfolierea convulsivă pe care o implică cele două și, peste toate, problema limbajului care să le exprime, ori măcar să țină în frâu tot acest bagaj emoțional hardcore. O radiografie încordată, rulată când cu calm premonitoriu, când prin observații științifice, dar mereu cu simțurile alerte și mai ales cu o privire căreia nu-i scapă niciun detaliu obsesiv. Iar din loc în loc, suprafața apei străpunsă de coada rechinului. Enjoy the ride! (Andreea Pop)

Volumul de poezie H₂X al Danielei Hendea străpunge ca un cuțit emoțional. Poeta elimină grafeme în virtutea unui minimalism al expresiei încercând să extirpe anxietatea, rutina, limitarea ființei, dezrădăcinarea, vinovăția feminină atavică din seria experiențelor personale pentru a le sublima într-o alternanță de vers liber și inserții de proză. Ceea ce surprinde cititorul obișnuit cu limbajul experimental al poeziei contemporane este descoperirea unui lirism informat științific în care explicațiile de biochimie sau psihologie justifică ironii tragice, iar referințele spațiale exacte dau sens mecanicilor gestuale. Celebra formulă a apei, repetată de zeci de ori, devine un poem concret, care figurează grafic un container al curgerii. Alternând nu numai limbajul poetic cu cel științific, ci și liricul cu narativul, poeta perfect bilingvă trece de la română la engleză pentru a reflecta asupra identității ei hibride. Deși nu este împărțit pe cicluri, volumul întrețese serii fluide de poeme dedicate fobiilor, neliniștilor cotidiene, iubirii filiale sau vârstei. Delicată și puternică, complexă și directă, poezia Danielei Hendea aduce lirismul românesc în secolul XXI. (Ileana Marin)