Călin Dimaru se trezi că râdea autoironic, în hohote. Habar nu avusese în acel moment câtă fatalitate chinuitoare avea să aducă acea femeie în viaţa lui! Cât de repede şi de definitiv avea să eclipseze pleiada de femei care îi tot treceau prin pat. Cât de insuficiente şi de insipide aveau să devină cele care obişnuiau să îi umple orele de… nu de singurătate… cu adevărat nu se simţise niciodată singur până când nu se îndrăgostise de Alesia… ci mai degrabă… cele care obişnuiau să îi umple orele de excitaţie, de imaginaţie dezlănţuită, de erotism atletic. De sex fără noimă, spunea el acum, după trei ani de când o cunoscuse pe cea care avea să devină centrul universului şi motivul pentru care se trezea în fiecare dimineaţă.