Textul Hamlet la imperativ, imposibil de clasificat, se află la jumătatea drumului dintre un eseu și o piesă de teatru. Olivier Py pune în discuție piesa Hamlet și contribuția sa la gândirea occidentală a secolului al XX-lea. Personajul shakespearian prinde aici o nouă viață sub forma unui dialog socratic, combinând propriile gânduri cu cele ale altor personaje din piesă, dar și cu cele ale lui Freud, Derrida, Wittgenstein, Heidegger și mulți alții.
«Hamlet nu este o piesă despre răzbunare, ci despre etică», spune Py și abordează teme precum: traducerea, modernitatea, limbajul, moartea, meta teatralitatea, istoria. Cu o libertate totală, el face din personajul Hamlet un contemporan al nostru și, totodată, un depozitar al tuturor întrebărilor etice. În această exegeză a celei mai cunoscute piese de teatru din repertoriul universal, încercarea enciclopedică de a desfășura toate temele filosofice este totuși o aventură ludică. Hamlet rămâne, deopotrivă, o enigmă și un accelerator de particule existențiale.
Olivier Py este regizor de teatru și operă, actor, dramaturg și scriitor francez, director al Festivalului din Avignon, din 2013 până în 2022. Absolvent al École Nationale Supérieure des Arts et Techniques du Théâtre și al Conservatoire National Supérieur d’Art Dramatique din Paris, a urmat paralel cursuri de filosofie și teologie la Institut Catholique din Paris. În 1998, a fost numit director al Centre Dramatique National d’Orléans şi, în perioada 2007-2012, director al Théâtre National de l’Odéon. În 2002 a fost premiat de Academia Franceze cu Prix du jeune théâtre, este laureat al Fundației Beaumarchais și Cavaler al Legiunii de Onoare a Republicii Franceze. Cărțile sale de teorie și textele sale de teatru sunt editate, în mare parte, de Actes Sud.
Viziunea lui Olivier Py respiră bucurie. -- Alexandre Demidoff, LE TEMPS
Într-un cuvânt, pe cât de strălucitor în forma sa, pe atât de profund în intenția sa, acest eseu merită citit cu prietenie, invitând la meditație. Nu se întâmplă în fiecare zi ca un om de teatru, chiar și unul recunoscut și celebru, să arunce mănușa cu atâta fervoare pentru a arăta că arta sa, mai presus de filosofie, rămâne viaticum-ul său ales pentru a defini lumea. -- Jean-Pierre Léonardini, L’HUMANITE