Cu cartea lui Dănuț Ivănescu e așa: apucă-te de ea de oriunde, de la coadă, de la început, de la mijloc și tot în România de la bloc te trezești. Cum e România asta? O știi, e sub a celor de la B.U.G. Mafia, care o ard pe eroică urbană, care clamează că cine „ne dă moartea-n dar, trebuie să fie-n penitenciar!”. Situația e bizară, căci Ivănescu a scris cândva O scurtă Istorie Generală a Lucrurilor, o saga de 2322 de ani, și-acum, poftim, ne oferă Harțe, junghiuri și sminteli, petrecute în blocul Radical, de pe strada Izbăvirii, colț cu Succesului. Personajele? Niște făpturi scoase din Otto Dix și Mark Rothko, între două guri de absint mixat cu iarbă. Numele lor, un punct forte al cărții, sunt, printre altele, Tanti Glafira, Agigea Dodoașă (excelente texte!), Crică Lingoare și Utopilă Poticnici – niște inși rătăciți în reflexe, automatisme și emoții cu atât mai dureroase cu cât sunt mai precare. Practic, vorbim despre niște cetățeni pe care doar absurdul îi poate elibera/umaniza. Autorul pretinde c-a supt inspirație de la Céline și Harms, dar eu zic c-a băut și ceva răchie cu Urmuz și Alphonse Allais, literatura fiind, după cum zicea Michael Haulică, „un magnet pentru ideile care plutesc în aer, neimpuse de nimeni”. Expresionism, deci! Kafka? Nu, balcanism dureros la puterea a cincea! - Florin Chirculescu