Dacă ar fi să-ți reprezinți singurătatea printr-un obiect, care ar fi acela? Citind poemele lui Jean-Lorin Sterian, s-ar putea să-l regăsești – poate i l-ai dus chiar tu în garsoniera cunoscută sub numele de „lorgean theatre”. Singur acasă 3 este un inventar de singurătăți, unele cauză, altele efect, fiecare cu gustul, mirosul și textura ei, fiecare cu mecanismul ei de separare-apropiere de ceilalți, fiecare cu motivația și cu absurdul propriu. În carte, singurătatea unește clubul berlinez Berghain, stabilopozii din Constanța și lacul Cișmigiu, covoarele pe care nu a călcat nimeni și plicurile de supă, sticluțele cu nisip din Sahara, frezele făcute în copilărie și herniile inghinale, zilele în care nu primești niciun mail și toate garsonierele lumii. Jean-Lorin Sterian scrie o poezie care „te vizează”, uneori calm ca după furie, alteori lucid ca înainte de tristețe, mereu senzorial și filmic. Există o singurătate care unește și o singurătate care desparte. Tu de ce parte a singurătății ești?

„Ce au în comun două bilete la Antipa, opt pietre culese din opt locuri diferite, un aragaz într-o garsonieră, un scaun lăsat afară în curte, o periuță uzată, o săbiuță gonflabilă, fiecare aparținând altcuiva? Legătura este singurătatea, <flagelul vieții din zilele noastre>. De singurătatea lui Lorin s-au lipit tot felul de chestii, gesturile altora, singurătățile altora, scenariile altora. Iar el, ca alți locuitori ai Solitudinii, acest continent vâscos format între Berlin, Havana, București și aiurea, ei bine, el s-a gândit că stările astea alienante merg colecționate într-un volum de poeme. Pentru că, uneori, singurul mod în care poți vorbi despre singurătate este să vorbești în limbajul universal al poeziei. Singurătății mele i-au plăcut poemele astea însingurate.” Livia Ștefan

„dacă orașul ar fi fost o casă, atunci locuiam împreună

dacă aș fi avut mai mult respect pentru mine, mi aș fi închipuit că e un spion al unei organizații secrete care vede în mine un potențial salvator al lumii

în dreapta mea ar fi stat bodogănindu l pe d zeu ariciul

în stânga ar fi deschis ochiul stâng pisica

ploi dese mă consolau uneori pentru timpul dintre ziduri

desfăceam podeaua căutam chei printre scânduri

mă conduceam galant dintr o cameră în alta

tenis de masă, tenis de masă, tenis de masă

ochii de celuloid săreau ca niște maimuțe printre oasele uscate

sărutmâna, doamne, pentru tenisul de masă”

Jean-Lorin Sterian, „guten morgana”

Despre autor:

Jean-Lorin Sterian - A debutat la 21 de ani cu un volum de proză scurtă SF care, din fericire, nu se mai găsește pe nicăieri. Atras de impostura asumată, a promovat playback-ul cu formația Grupul Sanitar. După alte trei cărți, a publicat Lorgean, un roman despre protohipsteri și viața într-o redacție de revistă de lifestyle. Ecourile acelei perioade pot fi întâlnite în filmul Starshitting, pe care încă nu a reușit să-l finalizeze. În ultimii ani a călătorit suficient încât ca, de fiecare dată când se află în București, prietenii să-l întrebe: când pleci? Deși a publicat alte volume de literatură și antropologie, a regizat filme și documentare, a făcut expoziții și spectacole și se prezintă necunoscuților drept performer, știe că va rămâne pe vecie tipul care și-a deschis teatru în propria garsonieră.