cine ştie de când stătea acolo. murdară, mucegăită, roasă, nu mai rămăsese decât 923.

o fi fost femeie. ori bărbat. o cioară se aşează pe marginea ei şi tot ciuguleşte ceva.” (poem din Hotel Camberi)

***

Hotelului Camberi din Sulina, cîndva un loc al luxului, azi „i se spune hotelul cu stafii”. În cimitirul marin din oraşul dunărean îşi găsesc somnul de veci oameni din multe neamuri care au trecut prin acest loc devenit cîndva, din sat pescăresc, un loc european al întîlnirii tuturor naţiilor şi-apoi decăzut tot mai mult în perioada comunistă. „Viii cu viii, morţii cu morţii”, cum spune un personaj dintr-un poem.

În cartea de faţă, viaţa celor vii şi viaţa celor duşi, timpurile şi poveştile oamenilor, trecutul şi prezentul se amestecă aşa cum se amestecă – nu e doar o metaforă! – apa dulce cu apa sărată la Sulina („marea era una cu Dunărea”). Ne amintim, citind, de personajele din Spoon River Anthology a lui Edgar Lee Masters sau de exotismul (nu doar al spaţiului, dar şi al vocabularului) lui Saint-John Perse, poetul mării. O „reconstituire” nostalgică prin care pluteşte o boare de frangipani sau plumeria – florile unui arbust care se mai numeşte şi „arborele vieţii”.

( Simona Popescu)

Să scrii despre vieţile oamenilor, îi spune o florăreasă din poemele ei într-o anumită împrejurare. Si exact asta face Angela Baciu: scrie despre vieţile oamenilor dintr-o localitate de pe Dunăre, adunând în micile biografii pe care le construieşte cantităţi semnificative de timp (aproape două secole încap în stampele ei), de spatiu (oamenii reconstruiti aici s-au vânturat prin toată lumea) si, mai ales, de umanitate. E o lume foarte umană, lumea unui Jean Bart trecut prin biografismul american – implicit caldă, ataşantă si convingătoare. “

( Radu Vancu )