Două miliarde de dolari. Atât valorează obiectele de artă pe care le-a furat. Dintr-o dependență stranie, cu o perseverență neînduplecată. Connaisseur rafinat sau vandal?

Stéphane Breitwieser, un tânăr cu alură victoriană și aer de gentleman, este cel mai prolific hoț de lucrări de artă al tuturor timpurilor. Nu a furat ca să câștige bani, ci doar ca să elibereze arta. Întotdeauna la lumina zilei, din muzee uriașe sau mărunte, din castele sau case memoriale, numai în timpul programului, discret, silențios, sub ochii agenților de securitate, singur sau asistat de prietena lui, doar cu un briceag elvețian mânuit cu iscusință, fără să distrugă nimic, fără urme, fără remușcări. Și fără să fie prins, timp de șase ani.

Cranach, Bruegel, Boucher, Watteau, Goyen, Dürer – atât de mulți, încât cele două camere păreau un uriaș vârtej de culori, amplificat de strălucirea fildeșului, adăugat la sclipirea argintului, înmulțit cu puterea aurului. Picturi în ulei, în principal din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, rea­lizate de maeștri ai stilurilor Renașterii târzii și Barocului timpuriu, cu detalii savuroase și pline de mișcare și viață. Portrete, peisaje, peisaje marine, natură moartă, alegorii, scene rustice, scene bucolice. Expuse de la podea până la tavan, de la stânga la dreapta, dintr-o cameră în alta. Aranjate tematic, geografic sau după capriciul de moment.

Un iconostas din lemn, un platou de alamă, o cutie a milei, un vitraliu. Borcane de farmacie și plăci de jocuri de socie­tate din alte timpuri. Un alt grup de sculpturi din fildeș. O vioară, un corn, un flaut, o trompetă. Alte piese erau stivuite pe fotolii, sprijinite de pereți, în echilibru pe pervazuri, îngrămădite pe mormane de haine, strecurate sub pat și dosite în dulap. Ceasuri de mână, tapiserii, halbe, pistoale cu cremene, cărți legate manual și mai multe statuete din fildeș. Un coif de cavaler medieval, o statuie din lemn a Fecioarei Maria, un ceas de masă cu pietre prețioase, o carte de rugăciuni ilustrată, din Evul Mediu.

Platouri din porțelan, boluri, potire, cupe, o splendidă corabie de război – extravagantă, din argint masiv – arme medievale, un coif de cavaler, două vaze Gallé, șase ceasuri de buzunar din aur, o clepsidră, alt ceas de masă, sculpturi în lemn, piese de ceramică, un tablou în ulei pictat pe foiță de cupru și nenumărate piese din fildeș, printre care o uluitoare sculptură: Adam și Eva.

Camera de hotel era micuță, cu un singur scaun, pe care s-a așezat el. Eu am folosit suportul de bagaje pe post de taburet. Între noi se afla un birou.

Prefer să păstrez contactul vizual în timpul unui inter­viu și să folosesc reportofonul meu digital pentru a înre­gistra conversația, dar îmi iau și notițe, observând în scris reacțiile nonverbale, cum ar fi gesturile și expresiile de pe chip. În mijlocul unei serii de întrebări pe care i le puneam ca să reușesc să pricep cum putea Breitwieser să fure cu atâta îndemânare în timp ce se aflau oameni în apropiere, o abilitate pe care tot nu izbuteam să mi-o explic, el a întrerupt conversația și m-a întrebat:

– Așa, ai văzut?

– Ce să văd?

– Ce am făcut.

– Nu, am răspuns. Ce ai făcut?

– Uită-te prin cameră.

Nu părea nimic nelalocul lui în camera înghesuită

de hotel.

– Îmi pare rău, am spus în cele din urmă. Nu văd nimic ciudat.

Breitwieser s-a ridicat de pe scaun, s-a întors cu spatele la mine și și-a săltat cămașa. Acolo, vârât parțial sub cureaua de la pantaloni, se afla laptopul meu. Îl luase în clipa în care îmi coborâsem privirea ca să notez ceva. Pur și simplu nu-i observasem absența. Atunci i-am înțeles brusc și visceral îndemânarea de hoț.

Autor

Michael Finkel este jurnalist american și autor al mai multor volume: True Story: Murder, Memoir, Mea Culpa, The Stranger in the Woods: The Extraordinary Story of the Last True Hermit.