„Copile, ești un suflet bun, nealterat de realitățile dure ce ne înconjoară, dar ai uitat de tine, ai uitat să trăiești. Ține minte că viața se măsoară-n zile, nu în luni ori ani. Nu uita să trăiești, îți ești dator zi de zi cu un zâmbet oferit în primul rând ție, apoi celor din jurul tău. Tu ești important, tu ești pe primul loc pentru tine, iar când viața te doboară, când te pune la pământ, ridică-te! Șterge-te de praf și continuă să mergi! Este nevoie de lumina ta, este nevoie de oameni ca tine printre oameni ca noi. Nu-ți lăsa curajul să te părăsească, nu lăsa ceea ce predomină să te ascundă în mulțime, să devii unul ca ei. Fii cinstit, fii tu indiferent cât de greu îți va fi.”
Firul narativ îndreaptă cititorul spre Anglia victoriană și inflexibilă din iarna anului 1882, într-un sat cu căsuțe răsfirate, asupra cărora planează sărăcia. Trăind într-o locuință mizeră, la marginea satului, un cuplu și cei șase copii ai lor duc o existență pauperă, de azi pe mâine, într-o atmosferă sufocantă, fără speranța unor zile mai bune, acceptând resemnați condițiile în care-și duc viața.
Tragediile repetate îl determină pe primul născut, de șapte ani, să ia drumul pribegiei pentru a face rost de bani să-și întrețină familia, un aspect obișnuit pentru minorii săraci din epoca victoriană.
Ervin este un „băiețel cu ochi blânzi și negri, cu părul ciufulit… umil, rușinos, ușor de manipulat, dar darnic, inocent, visător”. Drumul acestui mic temerar transformă cartea într-un Bildungsroman, un roman al inițierii și maturizării precoce ale unui copil care-și verbalizează trăirile într-un crescendo inevitabil și într-o atmosferă aproape gotică, tenebroasă, cu fațete terifiante în care pătrunde nevinovat.
Inocența puternic sabotată de realități sordide, crime și antropofagia de supraviețuire îl constrâng să refuze sucombarea demnității și să se răzvrătească.
În acord cu F. Nietzsche, care spunea „Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici”, romanul devine o frescă a unor realități legate de subzistența și degradarea umană, unde recuzita imaginilor sugerează miasme pestilențiale, cadre cenușii, labirintice, iar cutia Pandorei revarsă abundent răul ca dintr-o plagă purulentă și contagioasă.