Naraţiunile din "Iarna bărbaţilor" afirmă un artist al stilului multivalent. Există aproape tot timpul la Bănulescu sugestia unei realităţi de dincolo de text, a unui strat secund de semnificaţii către care suntem conduşi prin revelări treptate.

O împrejurare, un gest, uneori numai un cuvânt trezesc serii de asociaţii care încarcă faptele cu sensuri neghicite la primul contact, iar punerea lor în valoare se face cu o subtilă tehnică a filtrării efectelor. În jurul prezenţelor umane, al fiinţelor, ca şi al obiectelor, se instalează în povestirile lui Bănulescu un fel de halou, de irizare specială a luminii producătoare de reflexe nu o dată ciudate şi neliniştitoare. (…) Înaintea privi­rilor se aşterne şesul nesfârşit a cărui orizontalitate fără capăt produce senzaţii ame­ţitoare de miraj. Aerul tremură în bătaia soarelui, vara (undeva se vorbeşte de "apa fierbinte a văzduhului de câmpie") sau iarna în sclipirile albului îngheţat al zăpezii, creând impresia de inconsistenţă şi de labilitate, des­cum­pănind ochiul care nu poate distinge bine realul de aparenţele sale.

Până la urmă, pentru cititorul operei bănulesciene întregi rezultă imaginea impunătoare a unei lumi, o lume unicat, ale cărei structuri se îmbină. Este lumea creată de un mare scriitor al timpului nostru, lumea în care el stăpâneşte în chip absolut, cu inalienabile prerogative de suveranitate literară. (Gabriel Dimisianu)