Un necesar efort istoriografic de recuperare a ceea ce s-a întâmplat în spațiul românesc pe parcursul „secolului lung” început odată cu Primul Război Mondial nu poate ocoli evenimentele politice, militare, diplomatice ori contribuțiile societale care au avut drept rezultat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Pare că acest efort devine cu atât mai vizibil în anii din urmă, pe măsură ce ne apropiem de aniversarea împlinirii unui veac de la constituirea României Mari. Aici poate fi integrată, cu siguranță, și lucrarea profesorului ieșean Ion Agrigoroaiei, cunoscut pentru preocupările sale privind istoria relațiilor dintre România și provincia istorică a Basarabiei. Volumul Iașii și Unirea Basarabiei cu România (Iași, Editura Junimea, 2018) se remarcă, înainte de toate, prin sublinierea rolului pe care Iașul, orașul devenit capitală de război în perioada decembrie 1916 – noiembrie 1918, l-a avut în configurarea procesului unionist în general, al unirii Basarabiei cu Regatul României în mod particular. În ultimul sfert de secol, istoricii români au fost puși în fața provocării de a „rescrie” ceea ce a produs, timp de aproape cincizeci de ani, istoriografia regimului comunist. De la revizitarea arhivelor și până la recuperarea onestă a faptelor și a numelor personalităților care le-au pus în practică, acest efort nu este finalizat nici în prezent. În acest context, reconfigurarea abordării istorice a evenimentelor importante situate „în jurul Marii Uniri de la 1918” (Lucian Boia) se constituie într-o bună ocazie pentru a articula un demers de repunere în scenă, pe etape, a modului în care liderii politici și militari români, ca și diferitele segmente sociale, precum și ansamblul populației au înțeles să se ralieze, în urmă cu 100 de ani, efortului conjugat care a făcut posibil, în 1918, „miracolul românesc” al unirii tuturor provinciilor istorice românești în limitele administrative ale unui aceluiași stat.