„Non multa, sed multum. Dacă aşa spun anticii, aşa o fi: nu contează cât scrii, contează ce scrii.

Asta înseamnă să pleci de la ideea că există o diferenţă de neîmpăcat între calitate şi cantitate (deşi, nu-i aşa?, Nicolae Ceauşescu invita, cu decenii în urmă, «să facem din cantitate o nouă calitate» – cum anume, doar el ştia). Iată însă că avem aici un exemplu al coexistenţei lui multa şi a lui multum. Cele două ies din condiţia antonimiei şi se acceptă reciproc. Diferenţa de neîmpăcat se transformă în complementaritate prin efortul sagace şi tenace al unui autor pasionat de cercetare, de scormonire prin arhive, de politica românească, de ramificaţiile şi consecinţele ei. Cristian Preda devine, toute proportion gardée, un fel de Thierry Wolton al României prin această carte amplă, în care sunt studiate decenii de decizie şi de iniţiativă politică de la noi.

Şi nu doar atât. Există în mia aceasta de pagini o întreagă tipologie, care uneori ricoşează în faună. Lingăul şi naţionalistul cu secera şi ciocanul la brâu, sceleratul şi inconştientul, traseistul şi laşul, amnezicul de conjunctură şi bufonul, canalia fără scrupule şi prostul ca noaptea, plagiatorul cu ifos şi neostalinistul impenitent – cu toţii îşi găsesc loc în această enciclopedie în care gravitatea şi umorul se îngăduie şi se întregesc una pe alta. Ideologii şi ideologi în România contemporană nu este doar o panoramă a deşertăciunii (şi mai puţin a deşteptăciunii) politice. Mia asta de pagini ne este, întâi de toate, necesară ca să ne explicăm mai bine cum am ajuns aici, ce am fost, în ce ne-am preschimbat şi din cauza (mult mai des decât datorită) cui.

Cartea lui Cristian Preda e un spectacol de informaţie excelent pusă în pagină şi de anecdotică ilustrativă. Pe lângă asta, e o lectură captivantă. Vă veţi convinge începând primul capitol şi constatând că tocmai aţi consimţit să deveniţi prizonierii unui text scris fără cusur.“ — RADU PARASCHIVESCU